Tu eşti Samson, eu sunt Samson!

Florin Moţiu

„Când eram puternic, eram slab – prea slab să mă supun părinţilor mei când mă îndemnau să nu mă căsătoresc cu o filisteancă; prea slab să rezist lacrimilor soţiei mele, care mi-a trădat ghicitoarea; prea slab să mă întorc de la farmecele prostituatei din Gaza, care a îngăduit filistenilor să cadă peste mine; prea slab să mă împotrivesc subterfugiilor Dalilei, care m-a sedus să-i împărtăşesc secretul puterii mele şi apoi m-a lipsit de ea.

Altădată i-am pus în încurcătură pe alţii cu o ghicitoare. Fagurele de miere din scheletul leului a ocazionat-o:

„Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă,

şi din cel tare a ieşit dulceaţă”.

Acum îmi vine în minte o ghicitoare mult mai profundă:

„Din putere a ieşit slăbiciune,

şi din slăbiciune a ieşit putere”.

Aşa este cu toţi cei care vor să-L slujească cu adevărat pe Dumnezeul lui Israel. Puterea vieţii mele a fost marcată de faliment şi frustrare. Slăbiciunea morţii mele va fi marcată de succes şi satisfacţie. Dumnezeul harului şi al gloriei o face astfel” (David Allan Hubbard[1]).

Samson – un om puternic în exterior şi atât de slab în interior.

Oare câţi dintre noi nu suntem aşa? Încă nu suntem destul de în vârstă încât să fim maeştri în a ne pune măşti, dar ne perfecţionăm în aceasta. Câţi nu ne ascundem după măşti, talente, lucruri pe care le avem sau luptăm din greu să le avem? Părem stabili şi tari în faţa altora, însă în lăuntrul nostru suntem atât de mici – mici la suflet, egoişti, nu cunoaştem altruismul şi ce înseamnă să trăieşti pentru alţii, mici în cele spirituale, pretinzând că trăim cu Dumnezeu şi-L cunoaştem, însă habar ne-având dacă Dumnezeu mai e cu noi ori nu, nici condiţiile în care El ne binecuvântează, ca Samson?

Dumnezeu trebuie să frângă omul de afară din Samson: ochii care îl conduceau îi sunt scoşi; puterea în care se încredea – când era slab lăuntric – îi e luată.[2] Ajunge orb şi slab, sclav al duşmanilor asupra cărora fusese chemat să fie biruitor, umilit, lipsit de toate, chiar de demnitate, dar la final relaţia cu Dumnezeu e restabilită. Mic în omul dinafară, e puternic în omul dinăuntru, iar rugăciunea lui mişcă Cerul şi se coboară iar puterea lui Dumnezeu, iar filistenii sunt zdrobiţi.

Paradoxal ori nu, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Samson, trebuie să facă cu fiecare dintre noi! Puternici în omul dinafară, încrezători în ceea ce avem, nu putem creşte în omul dinăuntru, nu ne putem maturiza în relaţia cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu trebuie să ne frângă punctele tari, la unii mai drastic, la alţii mai puţin, până ce ochii ne privesc înspre El. Povestea lui Samson e povestea fiecăruia! Samson nu e tânărul ciudat, cu care nu ştim ce să facem şi cu care nu se pot identifica decât tinerii creştini care au falimentat sexual, ci Samson suntem fiecare din noi. Samson nu e un tip îndepărtat în timp, ci e contemporan cu noi, e în noi, în fiecare dintre noi. Tu eşti Samson, eu sunt Samson! Şi până nu vezi şi accepţi lucrul acesta, lucrarea de convingere a Duhului Sfânt n-a avut loc încă şi frângerea nu a devenit încă realitate în viaţa ta! Încă urmează să ţi se scoată ochii la care ţii atât de mult şi să te părăsească puterea pe care te bazezi!! Dumnezeu este asupra ta, Samson!

Alte lecţii:

1) Căderea lui Samson începe la căsătoria lui. E un tânăr care greşeşte în acest domeniu al vieţii lui. Iar acest domeniu va afecta întreaga lui viaţă. Falimentează în chemarea lui spirituală. Tineri creştini care falimentează în domeniul căsătoriei, care aleg greşit, îşi distrug viaţa spirituală şi slujirea la care Dumnezeu i-a chemat.

2) Dumnezeu trebuie să îi ia lui Samson ce are el mai scump: ochii şi puterea, care deveniseră lucrurile care-l împiedicau să-L asculte pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea să realizeze în noi planul Său: asemănare cu Hristos - şi nu se joacă cu noi! Loveşte puternic şi frânge! Şi trebuie să ne ia lucrurile la care ţinem prea mult şi care ne împiedică să-L dorim pe El.

3) Păcatul distruge vieţi şi-ţi ia tot ce aveai. Te lasă cu nimic. Samson a risipit totul ca fiul risipitor. Jocul cu păcatul te lasă absolut gol!

4) Păcatul orbeşte. Samson crede că va avea protecţia lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui şi puterea, chiar dacă frecventează prostituate şi trăieşte în curvie! Mărturiseşte Dalilei faptul că e pus deoparte pentru Domnul, nu se căieşte şi rămâne la ea şi totuşi crede că Dumnezeu nu l-a părăsit. Păcatul îl face pe om să nu mai vadă realitatea spirituală. Omul acceptă înşelăciunea ca adevăr.

5) Samson e chemat să fie judecătorul şi eliberatorul lui Israel, însă nu îndrăgeşte nici fetele evreice, nici tinerii iudei, nici poporul săi, ci fetele filistene, petrecerile filistenilor, prietenia lor, civilizaţia lor. Creştinii care nu iubesc lucrurile lui Dumnezeu şi lucrurile bisericeşti, ci sunt cu faţa întoarsă înspre lume şi tânjesc după ele, sunt la un pas sau la mai mulţi de cădere. Împărtăşirea cu lucrurile lumii duce la împărtăşirea din soarta lumii. Nu există creştin care să se joace cu focul şi să nu se ardă!

6) Evrei 11:32 – Samson e în lista eroilor credinţei. Ştie că e pedepsit de Dumnezeu şi uitat de El (Jud. 16:28), îl mustrase conştiinţa, e între trei mii de păgâni care aduc jertfe zeului lor, cântă, strigă şi dansează în cinstea lui – şi Samson se poate crede abandonat în mijlocul lor. Însă crede că Dumnezeu îl iartă şi îi răspunde! Crede într-un Dumnezeu îndurător. Dumnezeu îi răspunde pecetluind rugăciunea lui. El e smerit şi mai cere un singur lucru... (v. 28)

7) Harul lui Dumnezeu. Harul pare să lipsească în întreaga naraţiune despre viaţa lui Samson, dar e prezent. Când se căsătoreşte cu o păgână, Dumnezeu nu-l ucide. Nici când trăieşte cu prostituata, nici cu Dalila. Jud. 15:21 – e pedepsit crunt, dar nu ucis în falimentul lui. E har. Dumnezeu mai are de lucrat cu el, îi mai dă timp, pocăinţă. Şi îi dă un sfârşit al credinţei.